Ce au găsit polițiștii în mașina teroriștilor de la Paris. Șapte persoane reținute în cadrul anchetei atacurilor

Ce au găsit polițiștii în mașina teroriștilor de la Paris. Șapte persoane reținute în cadrul anchetei atacurilor
Publicat: 15/11/2015, 15:13

Șapte persoane din anturajul lui Ismael Omar Mostefai, în vârstă de 29 de ani, unul dintre presupușii atacatori de la Bataclan, au fost plasate în arest preventiv în vederea unor verificări, au anunțat surse judiciare și din cadrul poliției, relatează Reuters în pagina electronică.

Procurorul Parisului François Molins preciza într-o conferință de presă, sâmbătă seara, că o persoană, născută la Courcouronnes, în Essonne, cunoscută justiției pentru infracțiuni de drept comun dar care nu a fost încarcerată niciodată, a fost identificată în mod oficial.

Ea face obiectul unei fișe „S” din 2010 pentru radicalizare, dar nu a fost implicată niciodată în filiere jihadiste, preciza procurorul Parisului.

Surse apropiate anchetei au confirmat o informație Europe1 potrivit căreia mașina marca Seat folosită de unul dintre comandouri a fost găsită la Montreuil, la periferia Parisului.

Potrivit unei surse judiciare, trei arme de foc – de tip Kalașnikov – au fost găsite în vehicul.

– Anchetă antiteroristă în Belgia după atacurile de la Paris

Parchetul federal belgian a anunțat sâmbătă seara că a deschis o anchetă antiteroristă în urma atacurilor de la Paris, soldate cu cel puțin 129 de morți, iar poliția belgiană a procedat la trei arestări într-un cartier de la Bruxelles.

Ancheta a fost încredințată unui judecător de instrucție în domeniul antiterorist din Bruxelles, în măsura în care doi belgieni au fost uciși în atacuri, a anunțat parchetul federal într-un comunicat. Instrucția a fost deschisă pentru „atentat terorist și participare la activitățile unui grup terorist”.

Cele trei persoane arestate nu sunt cunoscute serviciilor de informații franceze, a precizat sâmbătă seara într-o conferință de presă procurorul Republicii franceze de la Paris François Molins.

Parchetul federal belgian a anunțat că a sesizat Parchetul din Paris în legătură cu patru cereri internaționale de extrădare judiciară în legătură cu atentatele – una în legătură cu o mașină înmatriculată și închiriată în Belgia, găsită în apropiere de Bataclan, sala pariziană de café-concert în care au fost ucise cele mai multe persoane într-unul dintre atacuri.

Procurorul Parisului a precizat că este vorba despre un vehicul Volkswagen Polo.

„Mărturii și exploatarea imaginilor video permit vizarea unui Seat negru și unui (Volkswagen) Polo înmatriculat în Belgia, închiriat de o persoană de către o persoană de naționalitate franceză cu reședința în Belgia, care a făcut sâmbătă dimineața obiectul unui control rutier la frontiera belgiană, într-un al treilea vehicul, în care se aflau alte două persoane cu reședința în regiunea Bruxelles”, a declarat François Molins în conferința de presă.

Cele trei arestări au fost operate la Molenbeek, un cartier sărac din Bruxelles.

Anterior, ministrul belgian al Justiției Koen Geens anunța, într-un mesaj postat pe Twitter, „mai multe arestări în cursul diverselor percheziții” în legătură cu o mașină al cărei număr de înmatriculare belgian a fost identificat în apropiere de Bataclan, unul dintre locurile vizate de atacuri, vineri seara, la Paris.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome